S-a sfârșit încă o tabără de vară în Retezat cu Himalaya Travel!
Semnul exclamării de la sfârșit nu vrea să sugereze că mă bucur cumva de faptul că am scăpat cu viață. Nicidecum!
Ca de obicei am un amestec de sentimente: satisfacție că totul a decurs aproape perfect, regret că totul s-a termînat parcă prea repede abia când începusem să ne “sălbăticim”.
În ciuda prognozei meteo care nu era optimistă deloc, am reușit să facem tot ce ne-am propus.
Astfel, copii și înstructori, cu mic cu mare, am urcat vârfuri înalte: Retezat, Bucura și Peleaga (cel mai înalt dîn masiv) și am străbătut căldări glaciare cu lacuri care nu mai au nevoie de nicio prezentare (Bucura, Lia, Ana, Ghimpele, Ștevia). După credința localnicilor lacurile comunică cu marea, de aceea aceștia le numesc deseori “ochi-de-mare”.
În fiecare tură, copii și adulți am format o echipă sudată, care a colaborat armonios și astfel am atins fiecare obiectiv pe rând.
Nu de puține ori am întâlnit marmote și capre negre, mai ales în zonele pietroase de la peste 2000 m altitudine. În felul acesta ne-am dat seama că nu suntem singuri pe munte și că adevărații stăpâni ai Retezatului nu suntem noi, oamenii.
Serile se terminau cu jocuri diverse. La fotbal s-au remarcat Ayan că portar, zis și Manuel Neuer și Bogdan, mare marcator atunci când Ayan îl lasa să înscrie! Sau cel puțin asta a constatat publicul format invariabil dîn Marius și subsemnatul.
Dar nu numai! Pentru că mai erau și indieni cu arcuri și săgeți, dar și căutători de comori. Cam bezmetici căutătorii ăștia având în vedere că au căutat un buștean aflat pe hartă ca punct de reper, dar pe care stăteau cu totii nedumeriți!
Cât despre îndieni, ce să mai discutam! Mai multe săgeți prin brazi decât la țintă!
Un succes de masă a fost capture-the-flag, un joc care a antrenat absolut toti copiii, și din care eu, recunosc, n-am înțeles nimic vreme de 2 ore. Un alt motiv pentru care îmi pare rau că am “sarit” de 40 ani. Cu siguranță jocul era prea inteligent pentru mine sau eu sunt prea bătrân pentru el. În ambele cazuri sunt în pierdere.
Personal găsesc un avantaj în taberele organizate în locuri fără semnal la telefon. Acolo mi se pare că se manifestă cel mai bine creativitatea copiilor. Să vezi în 2016 copii care se joacă leapșa, rațele și vânătorii, de-a v-ați ascunselea etc, este aproape un miracol. Mă bucur că am luat parte la așa ceva! Tocmai renunțasem la gândul că jocurile sunt altfel decât cu butoane sau taste.
Faptul că a fost foarte frig într-o noapte, aproape de zero grade, a făcut că totul să fie mai aproape de spiritul muntelui, iar copiii au spus că următoarea tabără poate fi la Polul Nord că n-ar fi mare diferenta! Ne gândim serios la asta, clientul nostru – stăpânul nostru!
N-au fost incidente în afara câtorva zgârieturi și bătături, pe care doctor Marius le-a “operat” la “camera de gardă” și nu am avut nici măcar celebrele musculițe atât de enervante în alți ani.
Să nu uit de mâncarea excelentă pe care a gătit-o doamna Gabi, o veterană a taberelor.
Copii și înstructori au mâncat absolut tot, chiar și tortul dîn ultima seară! Conform principiului: “Pentru tine, draga mea, fac orice. Manânc și o înghețată!”
Vreau să închei prin a spune că a fost una dîntre cele mai reușite tabere de vară la care am particpat, cu copii extraordinar de bine crescuți și educați, care au comunicat excelent cu noi și între ei.
A fost o placere să “lucrăm” împreună și am constatat încă o dată că nu numai ei au ce învăța de la noi, ci și noi de la ei. Cum spunea o persoană pe care o respect enorm: să-i ferească Dumnezeu pe parinții care nu ascultă de copii.
Și, pentru că “povestea mea” a ajuns la fînal am să închei în spiritul compunerilor dîn copilarie: “ce frumos a fost în vacanta!”
Nu, serios, chiar a fost frumos. Atât de frumos încăt abia astept să vină următoarea tabără, oriunde ar fi ea. Chiar și la Polul Nord unde am auzit că este aproape la fel de frig că în Poiana Pelegii.
Nu ne-a pasat de ger sau de ploaie, a fost atât de caldă atmosfera dintre noi, adulți și copii, încât a compensat tot frigul din poienile lumii…
