Deși iarna a debutat în forță anul acesta, iar lunile decembrie și ianuarie ne-au întâmpinat cu zăpadă abundentă și ger, cărora le datorăm câteva frumoase ieșiri la ski de tură, luna februarie este complet dezamăgitoare din punctul ăsta de vedere.1
Dar cum refuzăm să acceptăm că primăvara vine când încă nici nu e martie, sâmbătă 18 februarie am zgâriat skiurile și pieile de foca între Babele ăi Cerdacul Obarșiei cu intenția de a coborî pe Valea Cerbului.
Pe parcurs ne-am uitat cu tristețe la văile Șugări, Doamnele și Obârșia care arătau ca alte dăți în noiembrie sau iunie. Mai pe scurt: zăpadă ioc! Când s-or inventa skiurile pentru pietre o să discutam altfel.
Valea Cerbului s-a prezentat însă foarte bine și firn-ul de pe firul văii ne-a permis sa coborâm fără sincope din căldarea superioară până în poiana La Stâna Arsă (la confluența cu văile Priponului și Caprelor).
Și pentru că era devreme (ora 12.00) și aveam încă energia tinereții revoluționare, am mai urcat încă o dată sutele de metri până la stăna de sus de unde am coborat din nou.
Reveniți, pentru a doua oară, în poiana mai sus amintită, am mers parțial pe picioare, parțial pe skiuri până în Poiana Coștilei de unde, deși nu eram deloc optimist, am reușit să skiem pe Munticel până la 15 minute de Căminul Alpin din Bușteni.
A fost o tură reușită având toate ingredientele: risc de avalanșă minim, diferență de nivel considerabilă și parteneri extrem de bine pregatiți și cu chef de treabă.
Am avut parte de toate tipurile de zăpadă: înghețată și plină de capcane pe platou, “tablă” firnuită pe firul văii, afânată prin poieni și umezită spre final.
Vestea bună este că la retragere a început să ningă, deci sperăm că iarna va reveni măcar cât să nu spunem, așa cum am gândit cu toții deja, că: “e mai nasol ca anul trecut”.
În prima jumătate a iernii am reușit să parcurgem pe skiuri rute în Piatra Mare, Postăvarul, Munții Neamțului, Piatra Craiului și, evident, Bucegi.
Să vedem ce se va întampla în a doua jumătate a primăverii (ups, mă scuzați: a IERNII!).