Ski de tură decembrie-ianuarie

Au trecut deja primele luni de iarnă și ne putem lăuda cu câteva ieșiri la ski de tură pe care le-am organizat și care au ieșit foarte bine.

În Bucegi am parcurs de mai multe ori, cu grupuri diferite, ruta Sinaia – Vf. Furnica – Valea Dorului – Vf. Cocora – Plaiul lui Păcală – Cabana Padina.

Am urcat Vârful cu dor și am coborât văile domoale care-l despart de fratele său sudic, Vârful Vânturiș, dar și celebrul drum al lui Butmăloiu care leagă Hotelul Peștera de Sinaia.

Am traversat Munții Fitifoiului și Dihamului prin zăpadă pulver imensă, visul oricărui skior de tură. Văile Iadului, Leucii, Joița precum și mulți kilometri de drumuri forestiere neumblate și înzăpezite au fost parcurși cu ocazia aceasta. Am mers pe skiuri 26 km în tura respectivă.

În Iezer-Păpușa am urcat și coborât Culmea Văcarea pe cod galben de ninsoare și viscol. O adevărată provocare pe ceață și vreme dură.

Piatra Mare a fost traversată pe ruta Dâmbul Morii – Drumul Familial – Cabana Piatra Mare – Vf. Piatra Mare – Cascada Tamina – Timișul de sus. Cu ocazia aceasta a fost coborât și urcat înapoi unul dintre firele Văii Pietrei Mici, fir care pleacă de sub vârful principal, pentru plăcerea oferită de zăpada perfectă pentru skiat. S-au adunat 13 km de mers cu skiurile în picioare.

Plănuim în continuare ture interesante de ski, sperând că iarna, după ce a revenit în forță, nu va da înapoi făcând loc prea devreme primăverii.

Traversarea de la cabana Sâmbăta la fosta cabană Urlea, parcurgerea integrală a crestei Munților Iezer-Păpușa, Arcul Bucegilor pe ruta Vf. Furnica – Babele – Omu – Bucura – Doamnele – Șaua Strunga – Deleanu – Lucăcilă – Bolboci și altele asemenea ne așteaptă.

Posted in Noutăți, recomandate and tagged , , , , , , , , , , .