Ski de tură în Piatra Mare

Pentru că luna ianuarie a anului 2017 a fost generoasă cu noi și zăpada a fost abundentă, am organizat câteva ieșiri de ski de tură în Piatra Mare. Spre deosebire de Cristianul Mare (Postăvarul) amenajat pentru ski alpin, Piatra Mare, mult mai “lăsata în pace” de avântul “civilizator” al oamenilor, se pretează foarte bine la ski de tură.

Platoul din zona vârfurilor înalte, drumurile forestiere de la baza masivului, potecile largi și accesibile și, nu în ultimul rând, prezența cabanei la peste 1600 m altitudine, fac din acest munte o țintă predilectă a celor care practică atât drumeția de iarnă cât și skiul de tură.

În zilele din prima jumătate a lunii ianuarie am fost în zonă pe skiuri urmând traseul: Dâmbul Morii-Cabana Piatra Mare pe Drumul Familial-Vârful Piatra Mare-stâna Pietricica-Cascada Tamina-Timișul de sus.

Zăpada perfectă, înghețată și compactată în zona platoului somital și afânată (pulver) în zonele umbrite (păduri, drumuri forestiere) au făcut din această tură simplă, dar solicitantă, un frumos traseu pentru acest tip de activitate.

Poienile înecate în zăpadă și cei 6 km de drum forestier spre Timiș, dar și zona vârfului Piatra Mare au fost parcurse pe skiuri, urcate și coborâte, pe parcursul câtorva zile de vis.

Ceața și viscolul din zilele precedente turelor au oferit un surplus de spectaculozitate peisajului, îmbrăcând fiecare ramură de brad sau colț de stâncă în chiciură și modelând cornișele de pe creastă.

Cu doar o săptamană în urmă parcursesem traseul spre cabana Piatra Mare pe Drumul Familial, dus-întors, prin pulver neantins și temperaturi de -21 grade.

În săptămânile care vor urma vom organiza și alte ture pe skiuri în diverse masive din Carpați: Neamțului+Baiului, Bucegi, Iezer-Papușa și Retezat.

 

Praf și pulver-ski de tură în Bucegi

Zăpada tip pulver este visul oricarui schior de off-piste. Doar că la noi in Carpați, datorită mai multor factori climatici, acest tip de zăpadă “ține” foarte puțin. Abia câteva zile pe an. De aceea devine cu atât mai prețioasă și nu trebuie ratată!

Acesta a fost și scopul nostru la acest sfârsit de an când am organizat o ieșire de ski de tură în nordul Bucegilor. Dupa câteva zile de ninsori urmate de temperaturi foarte scăzute (-14…-17ºC) în căldarea Mălăiești am întâlnit un pulver superb.

În prima zi s-a urcat pe valea Glăjăriei 3-4 km pe drum forestier și 2 ore prin poienile și pădurile din valea Mălăiești, integral pe skiuri până la cabană.

A doua zi a fost urcată valea în continuare până la Hornuri (punct maxim atins cca. 2100 m altitudine) prin zăpadă până la genunchi. Riscul de avalanșă a fost destul de mare pe vâlcelele afluente văii, dar le-am evitat mergând pe firul principal la o distanță respectuoasă.

Coborârea de aproape 1300 m diferență de nivel din căldarea superioară până aproape de uzina electrică a fost un ramas bun în stil alpin pe care ni l-am luat de la anul 2016.

Privim spre 2017, mai ales spre sezonul alb, cu încrederea pe care ne-o dă o iarnș așa cum erau pe vremuri și asa cum trebuie să fie.

Ne așteaptă multe ture hivernale pe care le organizăm până la sfâșitul lunii mai: ski de tură, alpinism și drumeție pe rachete de zăpadă.

 

 

Două văi diferite, același Bucegi

Munții Bucegi sunt incontestabil leagănul alpinismului românesc. Cu o diversitate foarte mare a peisajului, permit atât începătorilor cât și celor avansați să se bucure de rute interesante în orice anotimp.

În lipsa ghețarilor, Carpații noștri, în primul Bucegii și Piatra Craiului, oferă un număr mare de culoare înclinate și văi de abrupt care, în sezonul hivernal, devin terenul de “joacă” al alpiniștilor.

Cu problemele specifice iernii (zăpadă așezată diferit pe pante înclinate, gheață pe săritorile parțial acoperite, risc de avalanșă, cornișe la obarșie) văile din abruptul prahovean și cel nordic al Bucegilor sunt parcurse an de an fie ca trasee în sine, fie în cadrul unui antrenament pentru turele din afara țării în munții înalți care (încă) mai au ghețari: Alpi, Caucaz etc..

Împărțite în două mari categorii în funcție de forma și originea lor, văile alpine din Bucegi sunt în imensa lor majoritate nemarcate și, deci, accesibile cunoscătorilor masivului.

În luna decembrie a acestui an am condus pe două din aceste tipuri de trasee alpiniști de diverse categorii.

Valea Gălbenele situată in inima Coștilei, o vale de abrupt, cu înclinație medie și săritori variate, a fost parcursă de 1 decembrie în condiții de mixt (zăpadă, gheață, stâncă). S-a dovedit un bun exercițiu pentru cei ce și-au dorit să exerseze mersul merge cu colțari pe stâncă și gheață, cum se folosește pioletul la tracțiune, nu doar la mers (pe post de baston). Pentru cei ce au mers cu echipament specific doar pe zăpada dura de la sfârșitul iernii, impactul de a utiliza aceleași scule în condiții de mixt este mare. Rezultatul după câteva ture de genul acesta este o încredere sporită în echipamentul folosit (colțari+piolet), o dexteritate anume în a-l folosi și căpătarea unei siguranțe mai mari pe orice fel de teren în sezonul alb.

Pentru o mai bună sedimentare a cunoștințelor s-a coborat pe Valea Gălbenele pe traseul de urcare. Astfel, s-a exersat și coborarea pe pante de zăpadă și rapelul peste săritorile descoperite. Ca la orice activitate sau sport nu atât forța contează cât tehnica. Dac aceasta este deprinsă corect de la bun început se evită multe accidente și incidente neplăcute.

Valea Morarului din abruptul nordic al masivului, o vale glaciară, lungă și solicitantă, a fost urcată pe 11 decembrie în condiții de iarnă autentică. Am prins toate tipurile de zăpadă: apoasă în pădure, afânată pe firul văii în porțiunea de jos, dură și plină de plăci de vânt în partea superioară.

Fără dificultăți tehnice deosebite, acest traseu este o bună școală pentru a se deprinde mersul cu colțarii și pioletul pe pante abrupte, dar și observarea terenului și evaluarea riscului de avalanșă. Terasele văii, atât cele de pe firul principal, cât și cele de pe fețele laterale, precum și firele secundare și vâlcelele afluente, sunt un teren favorabil declașării avalanșelor. Cascada de gheață din porțiunea mediană a văii este, de asemenea, un teren frumos de joacă pentru cei pasionați și echipați corespunzător.

Valea Morarului a fost coborâtă pe traseul de la urcare, exersându-se astfel cunoștințele și tehnica de mers pe colțari și cu pioletul pregătit de frânare în eventualitatea unei alunecări.1

În cadrul turelor noastre de nivel începător spre mediu exemplificăm și punem în practică apoi toate tehnicile de mers / cățărare în condiții de iarnă, evaluăm de fiecare dată riscurile, condițiile meteo și ținem cont de pregătirea clienților noștri.

Scopul nu este palmaresul în primul rand ci siguranța participanților, a echipei în totalitatea ei, știut fiind ca rezistența unui lanț stă în veriga sa cea mai slabă. Dacă întărim această veriga, lanțul devine mult mai solid.

Scopul nostru declarat este să creștem nivelul clienților noștri de la tură la tură, de la sezon la sezon, astfel încât să poată an de an să constate o evoluție proprie certă.

 

 

 

 

 

 

În Mălăiești în căutarea zăpezii

Anul acesta sezonul de iarna în Bucegi a început în forță cu viscol, ninsoare ăi ger. Dar tot în forță s-a și “dezumflat”. Astfel, în numai o săptămâna, zăpada care acoperea dealurile și poienile de la poale s-a retras acolo unde se simte ea mai bine, pe vârfurile și in căldările munților. Sub presiunea celor 13 grade cu plus de la jumătatea lui noiembrie iarna a bătut în retragere și am fost nevoiți să urcăm cât mai sus, în zonele nordice ale Bucegilor, pentru a o găsi. Dar cum zeul iernii îi răsplătesșe pe cei care-l respectă, pe 25 noiembrie am realizat o frumoasă turăde iarnă autentică.

Plecând din “primavara” Țării Bârsei am pornit în căutarea zăpezii în Valea Mălăiești. Profitând de vremea excelentă și de coechipierul extrem de bine antrenat și echipat au fost parcurse câteva culoare și vâlcele de la obarșia văii mai sus amintite.

Valea Mălăiești se naște din câteva hornuri înguste și care nu prezintă niciun interes din punct de vedere alpin vara. Iarna însă se transformă în culoare foarte interesante și cu probleme specifice alpinismului de iarnă (gheață, cornișe, pantă înclinată).

Cel mai cunoscut horn este cel din dreapta sau “cel mare” cum privim spre abrupt fiind și cel mai ușor accesibil. Dar mai există încă două în stânga lui mult mai interesante și tehnice (Hornul Mic și Hornul din Stanga). Cel mai din stânga are și o săritoare de 25 m care uneori nu este acoperită de zăpadă fiind un obstacol de “mixt” (zăpadă-gheață-stâncă) numai bun pentru urcat la colțari și piolet.

Un alt horn interesant este cel care urcă în Padina Crucii (dreapta cum privim spre Hornul mare) care iese într-o strungă îngustă din această creastă subestimată și deseori ignorată.

Astfel, o echipa de doi alpiniști (client+ghid montan) au parcurs următorul traseu de o zi întreagă: Cabana Mălăiești-Hornul din stânga (cu săritoarea parțial descoperită)-coborâre în valea Mălăiești pe Hornul mic-urcare pe Hornul din Padina Crucii-coborâre pe Vâlcelul Padinei Crucii-Cabana Mălăiești.

Vâlcelul Padinei Crucii are o pâlnie mare la obarșie și iarna este impracticabil din pricina riscului crescut de declanșare a avalanșelor.

Fiind o zonă în care soarele pătrunde rar zăpada a fost “zahăr” și gheața prezentă pe fiecare colț de stâncă neacoperit. Săritoarea din Horn are câteva trepte verticale și un pasaj îngust cu aspect de fisură pe o lungime de 25-30m.

Traseul a fost repetat a doua zi de o echipă formată din trei persoane (ghid+2 clienți) în condiții similare, dar cu câteva grade Celsius în minus.

 

 

 

 

Ski de tură în noiembrie sau Nerăbdare mare

“Ce nerăbdători sunteți!”, a exclamat o doamnă care ne-a vazut pe 18 noiembrie urcând pe skiuri de tură în Postăvarul în plin soare și cu zăpada picurând de pe brazi…

Într-adevar, am fost și suntem nerăbdători să începem sezonul de iarnă și să putem “încălța” skiurile pornind la deal. Nu de altceva, dar ca să avem apoi de unde coborî…

După recenta ninsoare se depusese un strat oarecare de zăpadă și, ca să nu cumva să-l ratăm pe tot, am urcat din Poiana Brașov până pe Vârful Postăvarul într-o tură scurtă, dar agreabilă.

Gheața și pietrele de pe prima porțiune a Drumului Roșu s-au transformat în zăpadă surprinzător de bună pe măsură ce urcam, profitând și de movilele de zăpadă făcute de tunuri.

Ne-am amuzat urcând astfel vârfuri celebre: Elbrus, Kazbek, Damavand, Ararat etc. chiar dacă erau cu 4000 m mai mici.

A urmat un tur de orizont de pe vârf, marea de nori de pe văi și o scurtă pauză pentru a pregati coborârea.

Zăpada nu a fost grozavă, dar ne-am simțit minunat ca ăntotdeaua când skiem oriunde am fi.

În Făgăraș cu siguranță erau condiții mai bune, dar am fost limitați de timp (și spațiu) și ne-am mulțumit cu ce aveam mai la îndemână.

Așteptam iarna adevărată care va veni ea, va veni!

Avem în plan multe ture în sezonul de iarnă care sperăm să înceapă cât mai curând: traversarea masivului Iezer-Papușa, ruta Cabana Sâmbăta-fosta Cabană Urlea, vârfurile Lespezi (2522m) și Dara (2500m) din Făgăraș și multe altele.

Ture pe Acele Morarului

Unul dintre cele mai estetice trasee de alpinism clasic aflate în partea nordică a Munților Bucegi și care oferă un parcurs relativ lejer din punct de vedere tehnic este Creasta Acelor Morarului. Fiind o tură lungă, cu acces și retragere solicitante, participanții trebuie sa aibă o condiție fizică foarte bună și să fie obișnuiți cu terenul incomod de la începutul și sfârșitul traseului propriu-zis (pante înclinate cu iarbă, brâne friabile, diferență mare de nivel până la baza traseului etc).

În același timp, partea de alpinism efectiv nu necesită abilități de cățărător de elită, dar nu trebuie neglijate: terenul friabil, expus și aerian, rapelurile numeroase și dificultățile de orientare în alegerea corectă a traseului optim.

Deasemenea, cei care participă trebuie sa aibă echipament adecvat (ham, cască, dispozitiv de rapel / filare și buclă+carabinieră pentru autoasigurare), să cunoască tehnica rapelului și să aibă încălțări aderente.

Fiind o tură la care mulți aspiră, echipa noastră a însoțit de-a lungul timpului mulți alpiniști începători pe Ace, fie ca tură independentă, fie în cadrul unui program de antrenament pentru ture mai serioase.

Cea mai recentă “ieșire” în zonă a fost anul acesta în septembrie când, împreuna cu trei persoane, am parcurs traseul în condiții de vreme bună și fără incidente.

Acul Mare, Acul Roșu, Degetul Prelungit, Acul Crucii și Acul de sus au fost urcate și coborâte în rapel pe rând într-un ritm bun și fără incidente.

Echipa s-a descurcat admirabil și astfel s-a ajuns la baza traseului pe lumină.

În octombrie, pe vreme rea (ceață, vânt si lapoviță), am reușit cu o echipă de 4 persoane traversarea Acului Mare cu retragere pe Brâna de mijloc a Morarului. Rafalele de vânt înghețat au îngreunat ascensiunea pe creasta Acului, iar rapelurile pe coarda uda și grea au fost chinuitoare. Condiția fizică excelentă și pregătirea tehnică foarte bună a tuturor participanților au fost cheia succesului.

O bună pregătire mentală este, deasemenea, esențială.

S-a dovedit încă o dată că o echipă bine pregatită din toate punctele de vedere și condusă de un ghid cu experiență poate realiza acest frumos traseu nu doar pe vreme însorită și stabilă ci și în condiții mai grele.

 

 

Debut de iarnă în Făgăraș și Bucegi

Născut în Alpi, din al căror nume derivă, alpinismul presupune prezența în zona înaltă a zăpezii și gheții, dar și a terenului mixt zăpadă+gheață+stâncă într-un tot unitar ce face ascensiunea mai dificilă, dar și mult mai interesantă.

Cum în țara noastră ghețarii sunt inexistenți, se poate vorbi de alpinism în adevăratul sens al cuvantului doar iarna în munții în care acest mixt este prezent.

Unul dintre masivele în care iarna vine relativ devreme este Făgărașul. Caracteristice acestui munte sunt muchiile (de regulă nordice, dar nu numai) ascuțite și accidentate, cu diferențe de nivel importante și cu lungimi considerabile.

Echipa noastră deschide sezonul de iarnă cât de devreme se poate în fiecare an și conduce pe astfel de trasee alpiniști de toate categoriile.

Anul acesta, pe 20-21 octombrie, au fost parcurse muchiile Buteanului și Bâlei din zona centrală a Făgărașului pe zăpada proaspăt căzută și înghețată.

Pe un vânt de 50 km/h, tipic începutului de iarnă, pe frig pătrunzător și teren mixt (zăpadă, gheață, stâncă, fețe de iarbă) muchiile respective au fost urcate în două zile consecutive de o echipa de 2 persoane, echipate cu colțari, piolet și bocanci de iarnă. Nenumărate vârfuri și strungi înguste, creste aeriene și pasaje scurte de cățărare, toate combinate cu diferență de nivel și expunere – cam acestea sunt caracteristicile dominante ale unor astfel de trasee. În peisaj de iarnă, cu problemele specifice și echipamentul adecvat, sunt ture foarte frumoase și interesante.

Baza de plecare a fost cabana de lângă Lacul Bâlea care, fiind la peste 2000 m altitudine, este accesibilă cu telecabina sau cu mașina (în cazul în care drumul este deschis) și astfel ești scutit de mult efort și poti intra în zona alpină odihnit.

Muchia Bâlei și Muchia Buteanului sunt, astfel, unele dintre cele mai comode ture de iarnă din punct de vedere al accesului la baza traseelor.

Nu același lucru se întâmplă cu alte creste nordice la fel de celebre: Albota, Tunsului, Zănoaga, Viștea unde distanțele sunt mult mai mari, două zile nefiind decât rareori suficiente pentru a te apropia, a realiza traseul și a te și retrage în condiții de iarnă.

***

Pe 30 octombrie și 5 noiembrie, profitând de iarnă care se instalează încet, dar cert în Carpați, s-a mers în Bucegi unde a fost urcată Valea Seacă dintre Clăi. Traseu clasic de alpinism/carpatism pentru începatori (vara), in condiții de început de iarnă devine o tură interesantă pentru cei care doresc sa exerseze mersul cu colțari pe gheață subțire care acoperă stânca friabilă și/sau spălată, folosirea pioletului ca punct de sprijin în asperitățile pietrei, cățărarea cu bocanci de iarnă cu talpă rigidă pe stâncă etc. Un bun antrenament pentru turele din alte zone montane mai cu pretenții, Matterhorn sau Monte Rosa din Alpii italieni sau elvețieni, de exemplu.

Urcarea văii a durat 6 ore, fiecare mic obstacol fiind, din pricina condițiilor meteo, o provocare mai ușoară sau mai importantă. Săritori între 3-20 m, cu aspect de fisură, grotă sau față spălată trebuie trecute cu atenție, asigurările fiind uneori precare. Parcurgând deseori acest gen de traseu noi știm exact toate detaliile și astfel grupul merge în siguranță și se poate bucura de ascensiune.

Pentru cei neobișnuiți cu utilizarea echipamentului de iarnă (bocanci rigizi, colțari, piolet) pe mixt (zăpadă+stâncă+gheață) a fost o ocazie bună de a învăța ceva nou care le poate folosi în evoluția ulterioară ca alpiniști.

Numeroase alte trasee de acest gen sunt pretutindeni în Bucegi (văi si vâlcele alpine, creste și muchii), iar echipa noastră conduce de multe ori pe an tot felul de pasionați ai muntelui în acest teren de “joacă” care este leagănul alpinismului romanesc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În Maroc pe Djebel Toubkal 4167m

În perioada 4-9 octombrie am fost plecați în Maroc într-o tură la altitudine.

Primul scop al excursiei a fost atingerea vârfului Toubkal din Munții Atlas. Cu altitudinea sa de 4167 m este simultan cel mai înalt munte din Maroc și Africa de nord, dar și un important pas pentru toți cei ce vor să depășească bariera celor 4000 m.

În afară de altitudinea tentantă, zona Munților Atlas oferă peisaje deosebite, în condiții de vizibilitate bună distingându-se clar spre sud deșertul Sahara.

Prima zi s-a urcat din localitatea Imlil (1700m) la refugiul Clubului Alpin Francez (3207m) unde ploaia cu ace de gheață nu prevestea nimic bun pentru a doua zi. Oricum la peste 3500 m altitudine ninsese și se depusese un strat de 15-20 cm de zăpadă.

Vârful principal (estic) a fost urcat în dimineața următoare și, pentru ca rămăsese suficient timp, s-a urcat și pe vârful vestic (4030m) aflat în apropiere.

Echipa s-a descurcat excelent având în vedere condițiile meteo (zăpadă și ger) și faptul că niciunul dintre clienți nu depășise cota 4000m până la acea dată.

De fapt, acesta a fost și scopul turei: să se atingă un vârf de peste 4000m în condiții relativ ușoare și care nu necesită abilitați tehnice deosebite.

Coborârea s-a facut pe traseul de urcare trecând și pe la Sidi Chamarouch, loc sfânt pentru berberi.

Menționez că prima ascensiune a vârfului Toubkal a fost realizată de trei francezi (Marquis de Segonzac, V. Berger și H. Dolbeau) în anul 1923.

A doua parte a excursiei a fost rezervată vizitării cascadelor din Valea Ouzoud și a orașului Marrakesh.

Cascadele Ouzoud se află la 150 km nord de Marrakesh, în provincia Azilal. Cele mai înalte ating inalțimi de 110 m.

N-a lipsit nici întâlnirea cu rudele de gradul III: maimuțele (macaci). Dacă strămoșii noștri au fost la fel de obraznici pe cât sunt astăzi nepoții lor nu mă mir că am supraviețuit ca specie până în secolul XXI.

Doza de cultură și istorie ne-am luat-o în Marrakesh odată cu vizitarea zonei istorice a oraăului (Piața Djemaa el Fna, cartierul evreiesc, Moscheea al-Kutubyya din secolul XII d.H., Palatul Bahia).

Locuri impresionante prin vechimea lor și mai puțin prin arhitectura, austera de altfel. În afară de acestea interacțiunea cu o cultură mai rar întâlnită în zona europeană este foarte interesantă. Este vorba despre cultura berberă diferită de cea arabă.

Coborând de la zăpadă direct în cuptorul deșertului, de la liniștea crestelor Atlasului în furnicarul Marrakesh-ului a fost o excursie suficient de lungă încât să se strângă multe amintiri frumoase și îndeajuns de scurtă încât să nu ne fie prea dor de casă.

 

Drumeție cu turiști britanici

Experiența lucrului ca ghid cu turiști străini este una extrem de interesantă și inedită.

Pentru o săptămână, mai exact cea de la sfârșitul lui septembrie, am însoțit un grup de 9 britanici pe trasee de drumeție în Bucegi. Menționez ca făceau parte dintr-un club de turism care număra peste 200 persoane, club aflat printre alte 500 de asemenea asociații din Marea Britanie.

Din capul locului se simte diferența de abordare din partea lor ca plătitori / clienți față de alte grupuri cu care am mai fost.

Se autoevaluaează foarte corect, își stiu foarte bine drepturile și obligațiile, pun întrebări pertitente și întotdeauna la obiect, iar ce se stabilește din capul locului rămâne, în linii mari, bătut în cuie.

Astfel, am fost întrebat “câți kilometri are tura?” Trebuie să primească explicații pe întelesul lor: cum se poate transforma distanța pe orizontală (în kilometri) în diferență de nivel (în sute de metri) și cum se raportează totul la unitatea de timp (ore/zile). Evident, ținând cont și de dificultatea pasajelor.

După ce am prezentat traseul pe scurt, cu detalii privind durata și dificultatea, locurile unde putem lua masa etc nu mi s-a mai pus nicio întrebare aiuristică sau deplasată.

Am fost lăsat să-mi fac meseria de ghid pentru care am fost angajat și plătit, fără răzgândiri și toane de moment.

Întrebări și obiecții de genul: “ai spus ca nu mai urcăm!” sau “cât mai avem?” sau “mai e mult?” nu am auzit de la nimeni în timpul turelor.

Este destul de greu de gestionat un grup de 9 persoane cu vârste între 50 si 75 ani pe traseele din munții noștri dacă ei nu sunt pregatiți mental și nu sunt informați corect.

Surprize neplăcute au fost, ele nu lipsesc niciodată: vreme infectă cu ploaie și temperaturi foarte scăzute, ceață și, deci, vizibilitate aproape zero, cabane închise când ți-era lumea mai dragă sau deschise, dar cu bucătaria nefuncțională etc.

Fiind britanici, ploaia nu i-a deranjat în niciun fel, din contră, se aflau pe un teren cu care erau obișnuiți. Pura plăcere de a face mișcare, fără prea mari recompense din cauza vremii neprielnice, a fost motorul fiecaruia dintre ei.

Ce vreau să subliniez este că, dacă iți faci treaba cum se cade și profesionist, cu acest gen de clienți nu ai probleme. Dar mentalitatea lor, spiritul sportiv și apetența pentru aventură iți ușurează mult munca, atât cea de pregătire a turei cât și cea de ghidărie efectivă. Trebuie să respecți însă și tu ca ghid regulile de bază ale meseriei și să nu te bazezi doar pe improvizație și noroc.

 

 

 

Inițiere în alpinism de vară / cățărare pe stâncă

Nimeni nu se naște învățat. Totul se învață. Călătoria de 1000 mile începe cu un pas. Și alte “lozinci”.
Un text inteligent spune: „Better to know a knot and not need it, than need a knot and not know it.”
Cam asta am dorit și noi când am organizat un atelier de inițiere în cățărare în zona Cheilor Râșnoavei din Postăvaru.

Cei interesați au putut învăța:

– date despre echipamentul tehnic specific alpinismului / cățărării pe stâncă, termenii specifici;

– nodurile esențiale cu denumirea lor corectă și, mai ales, la ce folosesc ele practic;

– asigurarea și autoasigurarea;

– manevrele de coardă;

– coborârea pe coardă cu mai multe dispozitive diferite (rapelul);

– tehnici de cățărare pe stâncă, poziții corecte ale corpului etc.

S-au parcurs în manșă două trasee-școală de dificultăți ușoare spre medii în prima zi.

În cea de a doua zi, în Piatra Craiului, pentru a aplica practic ceea ce s-a învățat în ziua precedentă, a fost ales traseul de pe Padina Închisă, urcându-se toate săritorile exact ca la carte, participanții punând efectiv noțiunile asimilate în practică.

Domeniul fiind vast și cantitatea de informații variată putem numi acest atelier un ABC care, continuat și perfecționat cu răbdare, poate conduce pe cei amatori către realizări importante în domeniul cățărării.

Ca peste tot este, însă, vorba de voință și muncă multă.

Dincolo de acest atelier noi organizăm ture de alpinism variate, atât la noi în țară cât și în alți munți, pentru cei care au acest ABC sau sunt dornici să învețe.